2 ani in Asia – cum ne-am planificat calatoria

Acum 4 ani de zile, locuiam in Bucuresti intr-un apartament de 2 camere, in chirie. In fiecare dimineata ne trezeam la 8.30, mancam ceva pe fuga, ne imbracam si ne urcam in autobuz. Dupa vreo ora de stat in trafic, ajungeam intr-un final la job unde, de cele mai multe ori, petreceam mai mult de 8 ore.

Ajungeam acasa tarziu, mai stateam putin pe laptop sau ne uitam la un serial si, a doua zi, o luam de la capat. Desi am lucrat in domenii diferite (Dan ca programator iar eu intr-o agentie de publicitate), atat eu cat si Dan ne duceam la job din placere. Ne placea ceea ce faceam insa, in acelasi timp, ne placea sa calatorim.

In fiecare an, ne planificam concediile in asa fel incat sa profitam la maxim de zilele libere. Le legam cu weekenduri, cu sarbatori legale si reuseam sa plecam de 4-5 ori pe an in vacanta. Cu timpul, am descoperit atat pe Instagram, cat si pe Youtube cupluri care calatoreau full-time si am inceput sa ii urmarim.

La inceput parea ireal ceea ce faceau ei, dar incet incet ne-am dat seama ca am putea face si noi acest lucru sau macar am putea incerca. Asa ca la inceputul lui 2018 ne-am hotarat sa plecam in lume cu rucsacul in spate si sa ne punem rabdarea la incercare.

Chengdu, China

1. Cum am reusit sa strangem banii necesari pentru a calatori full-time in Asia?

Contrar asteptarilor, Asia de sud-est este una din cele mai ieftine zone din lume. Cazarile incep de la $10 pe noapte pentru 2 persoane si o masa poate costa chiar mai putin de $2. Am citit mult pe net si ne-am dat seama ca ne-am putea descurca cu un buget de aproximativ $50 pe zi.

Aveam niste banuti pusi la ciorap pe care initial nu i-am strans cu un scop anume. Dupa cativa ani in care am pus banuti deoaparte, ne-am dat seama ca avem doua optiuni – fie platim avansul pentru un apartament, fie ne urmam visul si plecam in Asia.

Fara niciun regret, am ales a doua varianta.

Niciodata nu am pus pret pe lucrurile materiale, astfel ca intodeauna am preferat sa caut lucruri de calitate, dar la preturi mici. Nu am fost niciodata genul sa cheltuim mult.

Yangon, Myanmar

2. Cum ne-am hotarat sa vizitam prima oara Tailanda?

Odata ce am luat hotararea sa plecam, am intrat pe skyscanner.com si am cautat biletele cele mai ieftine catre orice tara din Asia de sud-est. Intamplator, cele mai ieftine bilete au fost catre Chiang Mai, Tailanda. Asadar, ne-am decis ca prima noastra destinatie sa fie Chiang Mai.

Inainte de aceasta calatorie nu mai fusesem niciodata in Asia, asa ca ne-am dorit sa vedem cat mai mult din fiecare loc vizitat. De aceea ne-am hotarat sa stam o luna in Tailanda.

Desi poti intra in Tailanda cu visa on arrival pentru o perioada de 2 saptamanani, daca vrei sa stai mai mult de atat trebuie sa iti iei viza de la ambasada. Asa ca ne-am pregatit dosarelul cu de toate si am mers la Ambasada Tailandei in Romania. 

Templul Albastru, Chiang Rai

Printre acte, erau necesare si dovada de cazare si de zbor de iesire din Tailanda. Asadar, ne-am cumparat si bilete Tailanda-Cambodia, sa fie totul bine. Doamna de la ambasada a avut alte planuri insa si nu a vrut sa ne acorde viza pe motiv ca nu avem bilet de intoarcere in Romania.

I-am explicat ca noi vrem sa calatorim o perioada mai lunga de timp si, dupa ce parasim Tailanda, ne vom indrepta catre Cambodia, asa cum demonstra si biletul de avion insa degeaba, nimic nu a induplecat-o.

Asadar a trebuit sa anulam o mare parte din cazari si biletul catre Cambodia. Totusi, am plecat catre Tailanda si ne-am luat viza on arrival pentru 2 saptamani.

3. Cum ne-am facut itinerariul?

Nu am vrut sa calatorim dupa un itinerariu strict. Astfel, ne-am decis sa facem itinerariul pe parcurs, in functie de pretul biletelor de autobuz, tren sau avion. Atunci cand voiam sa mergem intr-o tara noua, intram pe skyscanner si cautam cele mai ieftine bilete de avion din destinatia in care eram catre tari pe care nu le mai vizitasem.

Cumva, astrele s-au aliniat si, folosind aceasta metoda, am reusit sa vedem majoritatea tarilor din Asia de sud-est plus inca alte cateva tari din Asia precum Japonia, Coreea de Sud si China.

Seoul, Coreea de Sud

4. Cum ne-am descurcat cu vizele?

Atunci cand am plecat in Asia, una din cele mai mari griji ale noastre au fost vizele. Nu am stiut exact cum o sa ne descurcam, insa pot sa va spun ca lucrurile nu sunt chiar asa de complicate. Fiind parte din UE, Romania este una din tarile avantajate cand vine vorba de vize pentru Asia.

In majoritatea tarilor am reusit sa intram cu visa on arrival. Ce inseamna asta? In momentul in care am aterizat, am platit o suma modica de bani (in unele tari e gratis) si ni s-a dat viza pe loc. In functie de tara, ti se permite sa stai 2 saptamani, o luna, 3 luni sau poate chiar mai mult.

Sanctuar de elefanti, Laos

Singurele tari in care ne-am luat viza inainte sa aterizam au fost Vietnam si China. Pentru viza de Vietnam am fost la amabasada Vietnamului in Cambodia iar pentru China ne-am luat viza din Bali. Procesul nu e greu deloc. Trebuie doar sa completezi niste documente si sa ai un pasaport valid.

5. A fost plecarea in Asia o decizie buna?

Multi apropiati ma intreba daca regret ca am renuntat la job pentru a pleca in lume. Imi este extrem de greu sa descriu in cuvinte cat de multe lucruri am invat din aceasta calatorie si cat de mult m-a ajutat atat pe plan personal, cat si pe plan profesional.

Este incredibil sa fii liber sa faci ce vrei timp de aproape 2 ani, sa te trezesti dimineata si sa ai optiunea sa stai in pat toata ziua daca iti doresti asta. 

Templul Borobudur, Yogyakarta

Daca nu am fi plecat in Asia, blogul si businessul meu, www.dailytravelpill.com , nu ar exista. Aceasta calatorie m-a ajutat sa imi transform pasiunea in business. Iubesc sa calatoresc si aceasta pasiune este si sursa mea de venit in momentul de fata. 

Sa plecam in Asia a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o vreodata! Chiar daca nu toata lumea poate pleca asa o perioada lunga, sunt de parere ca macar o data in viata trebuie sa ne luam inima in dinti si sa plecam in lume macar pentru cateva luni. 

Aurelia Teslaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.